Decizia CCR nr. 49/2022Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele ședinței acordă cuvântul președintelui Asociației Academia Memoriei de la Timișoara, care susține că, potrivit prevederilor constituționale, libertatea credințelor religioase, ca o componentă a libertății de conștiință, nu poate fi limitată sub nicio formă, nici la nivel intern, nici la nivel extern al actelor de manifestare a credinței. Libertatea de conștiință face parte din acele drepturi care nu pot fi supuse niciunei limitări, așa cum este interdicția de a fi supus unui act de tortură. Invocă art. 29 alin. (1) teza întâi din Constituție care prevede că libertatea credințelor religioase, alături de alte drepturi care constituie libertatea de conștiință, nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Această expresie „nu pot fi îngrădite sub nicio formă“ reprezintă o manifestarea a experienței românești a limitării credințelor religioase în perioada comunistă. Arată și că, potrivit art. 9 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudenței Curții Constituționale și doctrinei, libertatea religioasă implică totodată și manifestarea credințelor. Astfel, având în vedere că legea nu distinge, aplicând principiul de interpretarea ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, rezultă că nu poate fi îngrădită nici manifestarea credințelor religioase. În continuare, susține că este neconstituțională modalitatea în care s-a făcut limitarea credințelor religioase. În acest sens, arată că nu legiuitorul a limitat credințele religioase, ci doar a creat cadrul ca, în viitor, executivul să instituie aceste măsuri, în condițiile pe care le va aprecia. Se realizează în acest fel o delegare a prerogativei legiferării în mod neconstituțional, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) , ale art. 53 alin. (1) și ale art. 115 alin. (6) și a jurisprudenței Curții Constituționale în care s-a reținut că sursa limitărilor drepturilor și libertăților fundamentale nu poate fi decât o lege. ...