Sari la conținut

Decizia CCR nr. 30/2022Punctul 21

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.01.2022
Dosarul
5.630/2/2018

21. În ceea ce privește aspectele învederate de autoarea excepției de neconstituționalitate cu privire la constituirea cauțiunii și prin alte instrumente financiare, diferite de numerarul depus la Trezoreria Statului și care sunt limitate prin lege ca formă, fiind prevăzute de Codul de procedură civilă, dar nu sunt acceptate de către Consiliul de Soluționare a Contestațiilor, Curtea constată, pe de o parte, că acestea sunt reguli privind procedura de judecată care se circumscriu marjei de apreciere a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, potrivit cărora, statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară. Referitor la cauțiune, prevederile criticate se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, în măsura compatibilității. Astfel, la art. 1.058 din acest cod sunt reglementate aspecte privind depunerea în numerar sau în instrumente financiare, respectiv faptul că, de regulă, cauțiunea se depune în numerar, iar la cererea debitorului cauțiunii și dacă partea în favoarea căreia se depune declară în mod expres că este de acord, cauțiunea va putea consta și în instrumente financiare care pot servi ca instrumente de plată. Cu toate acestea, acordul părții nu este necesar în cazul titlurilor emise de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie