Decizia CCR nr. 36/2022Punctul 8

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției în Dosarul nr. 2.577D/2021, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, deoarece Legea nr. 55/2020, în ansamblul său, intră în conflict cu dispozițiile art. 53 din Constituție. De asemenea, arată că, în prezent, cu privire la starea de alertă, există o dublă reglementare, reprezentată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, pe de o parte, și Legea nr. 55/2020, pe de altă parte, ceea ce face imposibilă determinarea sferei de aplicare a acestor acte normative. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 457 din 25 iunie 2020, paragrafele 67 și 68, și susține că în Legea nr. 55/2020 este permisă o delegare legislativă, de facto, din partea puterii legislative către Guvern. Astfel, art. 1 din Legea nr. 55/2020 instituie scopul reglementării, prin referire inclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, fără a se stabili însă care sunt drepturile fundamentale vizate și în ce situații pot fi acestea restrânse. Practic, prin actul normativ criticat, restrângerea exercițiului drepturilor fundamentale, constituționale, este lăsată la aprecierea Guvernului. Or, Guvernul ar trebui doar să pună în aplicare măsurile necesare, în situațiile clar și punctual prevăzute de lege. Invocă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 55/2020, referitoare la instituirea și prelungirea stării de alertă prin hotărâre a Guvernului, și susține că legea criticată nu a acordat Executivului doar dreptul de a aprecia cu privire la oportunitatea măsurilor necesare, ceea ce ar fi firesc, ci a lăsat la aprecierea Executivului stabilirea drepturilor care urmau a fi restrânse [a se vedea și art. 5 alin. (3) din Legea nr. 55/2020]. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 cu privire la limitele ordonanțelor de urgență ale Guvernului și arată că Guvernul nu poate restrânge exercitarea unor drepturi sau libertăți fundamentale prin ordonanțe de urgență. Însă Legea nr. 55/2020 acordă Guvernului prerogativa restrângerii exercitării unor drepturi sau libertăți fundamentale prin hotărâre. Hotărârile Guvernului privind starea de alertă au o aplicare limitată la un timp scurt, astfel încât, practic, sunt scoase de sub controlul exercitat de orice instanță judecătorească, inclusiv pe calea contenciosului administrativ, care nu dispune de mecanisme specifice unor asemenea situații. Invocă, de asemenea, Decizia Curții Constituționale nr. 80 din 16 februarie 2014, prin care s-a statuat că restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale se poate face numai prin lege, ca act juridic adoptat de Parlament. Or, Legea nr. 55/2020 nu prevede drepturile fundamentale al căror exercițiu poate fi restrâns și nici situațiile în care poate opera restrângerea. Arată că reglementările în materie, în situații excepționale, de urgență, trebuie să fie previzibile pentru destinatari, cetățeni și Guvern, care nu trebuie aruncat în tentația de a deveni legiuitor, deoarece, într-un asemenea caz, principiul separației puterilor este de facto suspendat. De asemenea, drepturile limitate nu sunt drepturi prevăzute prin legi, inferioare ca forță juridică Legii fundamentale, ci drepturi constituționale, precum libera circulație, libertatea întrunirilor, libertatea economică, libertatea conștiinței. Este imposibil, chiar în situații de excepție, ca normele care restrâng drepturi și libertăți să nu fie publicate în Monitorul Oficial al României, astfel încât să fie aduse la cunoștința destinatarilor în timp util. Rezultă, astfel, imprevizibilitatea efectelor legii criticate. În consecință, solicită Curții Constituționale admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel încât să se pună capăt unui precedent periculos pentru statul de drept, fundamentat pe principiul separației puterilor. ...