Decizia CCR nr. 17/2022Punctul 20
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 26.01.2022
- Dosarul
- 3.554L/2/2021
20. Coroborând considerentele din Decizia nr. 25 din 22 ianuarie 2020 referitoare la principiile privind alegerea președinților celor două Camere cu cele expuse de Curtea Constituțională în Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, conform cărora „revocarea reprezintă o modalitate simetrică cu desemnarea membrului pentru a fi ales în Biroul permanent“, Biroul permanent al Senatului apreciază că „cele două Camere ale Parlamentului au dreptul de a-și stabili, în virtutea autonomiei parlamentare, un set de reguli pe baza cărora parlamentarii, în exercitarea mandatului reprezentativ, se pot organiza în grupuri parlamentare, iar în temeiul configurației politice și al principiului deciziei majoritare, își pot desemna sau revoca reprezentanții în comisiile parlamentare și în birourile permanente, respectiv aleg, revocă sau dispun încetarea de drept a mandatului președintelui fiecărei Camere. Cu alte cuvinte, pentru ca alegerea sau revocarea președintelui unei Camere a Parlamentului să întrunească exigențele constituționale, procedura parlamentară trebuie să respecte în mod necesar cel puțin toate principiile constituționale enunțate în Decizia nr. 25/2020, fiind rezultatul aplicării unitare și sistematice a normelor constituționale care le reglementează“. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.