Decizia CCR nr. 17/2022Punctul 49

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.01.2022 · dosar 3.554L/2/2021
Punctul 49
49. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, încetarea mandatului președintelui Camerei are loc prin revocare, aceasta dispunându-se numai pentru motive juridice și fiind considerată ca o expresie a unei sancțiuni de aceeași natură, sau prin încetare de drept pentru acte/fapte care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a constitui motive de revocare, neputând fi supuse unui vot decizional, fiind fie chestiuni factuale (decesul), fie o manifestare unilaterală expresă de voință a celui în cauză (demisia), fie țin de pronunțarea unei hotărâri a instanțelor judecătorești (spre exemplu, pierderea drepturilor electorale), fie de pierderea calității de membru al grupului parlamentar sau a sprijinului politic de care persoana s-a bucurat (Decizia nr. 467 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 28 septembrie 2016, paragrafele 50 și 58). ...
Sursa oficială ↗