Sari la conținut

Decizia CCR nr. 15/2022Punctul 22

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.01.2022
Dosarul
3.719A/2021

22. Expunerea de motive ce însoțește propunerea legislativă prezintă statutul Comitetului Olimpic și Sportiv Român (denumit în continuare COSR) reglementat de Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, rolul acestuia, precum și modalitățile legale de finanțare și modificările legislative intervenite în timp asupra acestora. Una dintre aceste modalități o reprezintă sumele alocate de la bugetul de stat, aprobate prin legile bugetare anuale, ca anexă distinctă la bugetul Ministerului Tineretului și Sportului (denumit în continuare MTS). Totodată, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, a fost eliminată o importantă sursă de finanțare constând în alocarea unor sume provenind din taxele și accizele la nivel național aplicate pentru țigarete, țigări, băuturi alcoolice sau din exploatarea jocurilor de noroc, modalitate de finanțare reglementată până atunci de Legea nr. 69/2000 [art. 70 alin. (1) lit. c) ] și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 [art. 13 alin. (3) ]. Pe fondul creșterii dificultăților financiare astfel apărute, dar și în considerarea amplorii activităților jocurilor de noroc, ale căror taxe aferente se colectează ca venit la bugetul de stat, se arată că este necesară identificarea de surse de finanțare certe ale COSR. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie