Decizia CCR nr. 15/2022Punctul 50

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.01.2022 · dosar 3.719A/2021
Punctul 50
50. Cât privește opțiunea legiuitorului de a reglementa, prin derogare, alocarea directă a unor venituri bugetare în sprijinul COSR și CNP printr-o lege distinctă, care modifică și completează actul normativ în vigoare în materia organizării și exploatării jocurilor de noroc, precum și Legea educației fizice și sportului, Curtea nu are competența de a se pronunța, având în vedere marja largă de apreciere în materia fiscal-bugetară pe care Parlamentul, în calitate de autoritate suverană de reglementare, o deține. Distinct, însă, Curtea observă că cele două structuri sportive naționale - COSR și CNP - se disting dintre toate celelalte structuri sportive și, totodată, dintre alte asociații sau fundații persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, prin statutul și rolul stabilite prin lege, așa cum s-a arătat mai sus. De altfel, potrivit art. 46 alin. (1) lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, veniturile acestora provin și din „resurse obținute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale“. Pe de altă parte, potrivit art. 85 din aceeași ordonanță a Guvernului, persoanele juridice de utilitate publică - asociații, fundații sau alte organizații de acest fel - înființate prin legi, ordonanțe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidența ordonanței menționate, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înființării și funcționării lor. În acest sens, se constată că atât COSR, cât și CNP beneficiază de un statut special în rândul asociațiilor și fundațiilor, fiind organizații naționale, înființate prin Legea nr. 69/2000, cu statut de asociație - persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, astfel că legiuitorul are deplina opțiune asupra modalității de acordare a unui sprijin financiar de la bugetul de stat, în limitele permise de alte legi incidente și de Constituție. ...
Sursa oficială ↗