Decizia CCR nr. 7/2022Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că art. 21 din Legea nr. 500/2002, așa cum a fost interpretat prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, se referă generic la ordonatorii de credite, fără ca aceștia să fie însă determinați sau determinabili în conținutul articolului. Determinarea ordonatorilor principali de credite se face, în schimb, la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 500/2002. Prin interpretarea dată art. 21 din Legea nr. 500/2002, instanța supremă a realizat în fapt o modificare a substanței textului normei supuse interpretării, în sensul că la subiectul generic determinat „ordonatorii principali de credite“, menționat în art. 21, a adăugat „Ministerul Afacerilor Interne“, expresie care nu a existat în cuprinsul textului art. 21 din Legea nr. 500/2002. S-au încălcat astfel principiul separației puterilor în stat - întrucât modificarea unor texte de rangul legii face parte din sfera competențelor rezervate puterii legislative, și nu puterii judecătorești -, principiul supremației legii, precum și prevederile art. 61 alin. (1) și ale art. 126 alin. (3) din Constituție, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a părăsit, nepermis, limitele competenței fixate prin aceste prevederi. ...