Decizia CCR nr. 7/2022Punctul 9

9. Pe lângă denaturarea vădită a substanței textelor interpretate, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a observat și nu a examinat prevederile art. 20 din Legea nr. 500/2002 care erau relevante, întrucât precizau că miniștrii sunt ordonatori principali de credite. Similar, în ceea ce privește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a observat și nu a examinat prevederile art. 2 lit. e) care erau relevante, întrucât stabileau Ministerul Afacerilor Interne ca manager al resurselor umane și financiare ale statului în domeniul de activitate al ministerului. De asemenea, nu au fost examinate prevederile art. 17 alin. (1) potrivit cărora „personalul Ministerului Afacerilor Interne se compune din: funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și soldați și gradați voluntari“. Din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 291/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a observat și nu a examinat definiția care prezintă Ministerul Afacerilor Interne ca fiind „angajatorul“ polițiștilor. Din Legea dialogului social nr. 62/2011, instanța supremă nu a examinat și nu a luat în considerare definițiile „angajatului“ și „angajatorului“ care acoperă expres și raporturile de serviciu, implicând că polițistul face parte din categoria „angajaților“ și mai ales că polițistul are un „angajator“ care necesită a fi determinat la judecata recursului în interesul legii, întrucât un litigiu privind drepturile salariale este un litigiu între angajat și angajator. De asemenea, nu a observat și nu a examinat prevederile relevante ale art. 7, 12 și 16 din Legea nr. 218/2002. Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție a ignorat prevederile art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007. ...