Decizia CCR nr. 904/2021Punctul 4

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.12.2021 · dosar 3.906A/2021
Punctul 4
4. Se mai susține că legea criticată este neconstituțională în ansamblul său, fiind contrară art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și art. 32 privind dreptul fundamental la învățătură din Constituție, deoarece în cuprinsul său nu au fost prevăzute sumele necesare pentru asigurarea transportului elevilor. Aceste fonduri sunt reglementate prin art. 84 alin. (1^1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 și reprezintă o formă concretă prin care se dă substanță dreptului la învățătură (Decizia nr. 657 din 17 octombrie 2019). Se menționează că, potrivit Legii nr. 226/2020, finanțarea se face din bugetele locale, cu primirea sumelor necesare de la bugetul de stat, prin mecanismul transferurilor bugetare; or, pentru anul 2022, fondurile la care se referă art. 56 din lege nu au fost cuprinse în legea criticată, ceea ce înseamnă că acest text este în contradicție cu art. 4 lit. b) și art. 5 alin. (3) din aceeași lege, care stabilesc destinația sumelor acordate autorităților locale. Mai mult, art. 56 se referă exclusiv la transportul local, nefiind prevăzute nici fonduri și nici dispoziții referitoare la transportul județean al elevilor. În lipsa fondurilor de la bugetul de stat, până în prezent, consiliile județene au refuzat efectiv să aplice prevederile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, chiar și în contextul în care au fost pronunțate hotărâri executorii/ definitive împotriva autorităților județene. Se susține că această dispoziție legală este lipsită de fundament economic și de transparență procedurală. Se concluzionează că modul de redactare a legii și lipsa cuprinderii sumelor de bani pentru transportul local și județean al elevilor aduc atingere principiului legalității și drepturilor fundamentale consacrate de art. 1 alin. (5) , respectiv art. 32 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗