Sari la conținut

Decizia CCR nr. 873/2021Punctul 7

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.12.2021
Dosarul
899/2/2020

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că amânarea punerii în plată a alocației de stat pentru copii majorate conform Legii nr. 14/2020, prin ordonanța de urgență criticată, nu a fost justificată de nicio situație extraordinară sau de urgență, ci doar de dorința Guvernului de a contracara legea adoptată deja. Faptul că majorarea alocațiilor de stat pentru copii ar putea duce la depășirea deficitului bugetar de 3%, în condițiile în care însuși bugetul de stat a fost construit pe un deficit de 3,6%, nu reprezintă o situație extraordinară care să justifice adoptarea unei ordonanțe de urgență. Se susține că întreaga motivație a situației extraordinare nu devoalează existența unei situații de fapt extraordinare, ci doar urgența imperioasă de-a opri implacabila intrare în vigoare a legii, fapt inadmisibil. Într-adevăr, în mod excepțional, pentru a opri finalizarea procedurii legislative prin intrarea în vigoare a legii, este nevoie de adoptarea unei măsuri urgente, dar aceasta nu este un motiv care să arate ea însăși o stare excepțională și obiectivă. Prin urmare, se încalcă art. 115 alin. (4) din Constituție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie