Decizia CCR nr. 884/2021Punctul 18

18. Distinct de acestea, Curtea reține că, prin critica formulată, autorul excepției de neconstituționalitate urmărește și faptul ca normele supuse controlului de constituționalitate să primească și o anumită interpretare pe care să o realizeze instanța de contencios constituțional, în funcție de ipotezele avute în vedere de către aceasta, interpretare care, practic, să conducă la o modificare și la o completare a normelor legale în discuție, în sensul de a institui, pentru persoanele împotriva cărora a fost pronunțată o hotărâre de atragere a răspunderii, o altă procedură de comunicare a acestor hotărâri, respectiv să fie comunicate potrivit Codului de procedură civilă, iar nu prin Buletinul procedurilor de insolvență. Or, Curtea constată că asemenea critici nu intră în competența de soluționare a instanței de contencios constituțional, deoarece, pe de o parte, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție prevăd expressis verbis principiul potrivit căruia „Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a țării“, ceea ce indică, în mod neechivoc, faptul că actul de legiferare este de competența exclusivă a Parlamentului. ...