Sari la conținut

Decizia CCR nr. 862/2020Punctul 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.11.2020
Dosarul
3.194/107/2016

16. Față de această împrejurare, Curtea observă, pe de o parte, că prin critica formulată în prezenta cauză se urmărește ca normele supuse controlului de constituționalitate să primească o anumită interpretare pe care să o realizeze instanța de contencios constituțional, în funcție de contextul particular al speței, interpretare care, practic, să conducă la o modificare a normelor legale în discuție. Or, se constată că asemenea critici nu intră în competența de soluționare a instanței de contencios constituțional, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, întrucât singura autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul, astfel cum dispune art. 61 alin. (1) din Constituție. Pe de altă parte, Curtea reține că susținerile autoarei excepției privesc modul de interpretare și aplicare a textelor legale de către instanțele de judecată la speța dedusă judecății. Însă eventualele erori ale acestora nu pot reprezenta motive de neconstituționalitate care ar putea fi cenzurate pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017, sau Decizia nr. 97 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 20 aprilie 2016). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie