Decizia CCR nr. 902/2021Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.12.2021 · dosar 932/102/2019
Punctul 16
16. Și această critică este neîntemeiată, întrucât art. 23 din Legea nr. 223/2015 nu tratează în mod diferențiat categoria beneficiarilor pensiilor de serviciu prevăzute de Legea nr. 223/2015 care au avut (și) calitatea de militari în termen și studenți ai instituțiilor militare de învățământ și alți beneficiari care nu au avut aceste calități. Prevederile art. 23 din Legea nr. 223/2015 nu impun valorificarea diferențiată, în funcție de diversele perioade considerate de lege ca vechime în serviciu, a sporurilor prevăzute de art. 24 din aceeași lege, potrivit cărora „La stabilirea pensiei se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat efectiv, în condițiile stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare, și de Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, cu modificările ulterioare, astfel: a) 1 an și 3 luni, în cazul celor care și-au desfășurat activitatea în condiții deosebite; b) 1 an și 6 luni, în cazul celor care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale; c) 2 ani, în cazul celor care și-au desfășurat activitatea în alte condiții“. Astfel, nicio prevedere a Legii nr. 223/2015 și, în particular, cele invocate de către autorul excepției nu împiedică autoritatea administrativă relevantă ca la stabilirea pensiei de serviciu să țină seama, ca vechime în serviciu, de perioada în care persoana a fost militar în termen sau student într-o instituție militară de învățământ și de eventualele sporuri prevăzute de art. 24 din Legea nr. 223/2015. În fapt, autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit că autoritatea administrativă i-a respins cererea de acordare a pensiei de serviciu, întrucât nu respectă cerințele reglementate de art. 16 și următoarele din Legea nr. 223/2015, acordându-i doar o pensie de invaliditate în condițiile acestui act normativ. Prin ele însele, prevederile legale invocate de către autorul excepției ca fiind neconstituționale nu sunt contrare textelor constituționale indicate de către acesta; eventuala aplicare greșită a acestora de către autoritatea administrativă și/sau instanțele judecătorești învestite cu verificarea constatărilor autorității administrative reprezintă, bineînțeles, o chestiune care depășește competența Curții Constituționale. ...
Sursa oficială ↗