Decizia CCR nr. 875/2021Punctul 19

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, cu titlu prealabil, că aceasta ridică două probleme de admisibilitate de naturi juridice diferite. Astfel, prima problemă de admisibilitate vizează în mod direct un aspect ce ține de natura controlului de constituționalitate (abstract/concret), respectiv legătura cu soluționarea cauzei a textelor contestate, iar a doua de limitele de competență a Curții Constituționale. Art. 29 alin. (1) -(3) din Legea nr. 47/1992 constituie sediul materiei în privința condițiilor de admisibilitate ce țin de cadrul procesual în care se ridică excepția de neconstituționalitate (autoritatea în fața căreia se ridică excepția, titularul dreptului de a o invoca ori legătura cu soluționarea cauzei), precum și de obiectul excepției în sens de trăsături distinctive și definitorii ale normei care poate fi supuse controlului (caracterul său de act de reglementare primară, de a fi în vigoare și de a nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională în precedent). În schimb, art. 61, art. 126 alin. (1) , art. 142 alin. (1) și art. 146 lit. d) din Constituție, precum și art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 constituie un cadru referențial cu privire la condițiile de admisibilitate ce țin de limitele de competență ale instanței constituționale atunci când aceasta procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea neputând modifica sau completa textul criticat și nici de a-l interpreta sau aplica în cauza a quo. Având în vedere natura acestor condiții de admisibilitate, precum și succesiunea logică a intervenirii acestora în procedura de analiză a admisibilității excepției de neconstituționalitate, Curtea se va pronunța mai întâi asupra celor cuprinse în art. 29 alin. (1) -(3) din Legea nr. 47/1992, iar ulterior asupra celor ce privesc delimitarea competenței sale în raport cu celelalte autorități publice. ...