Decizia CCR nr. 874/2021Punctul 22

22. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că cele două texte legale se corelează între ele, fixând, pe de o parte, obligația persoanei de a se adresa autorității publice competente pentru stabilirea dreptului de proprietate, iar, pe de altă parte, obligația autorității publice de a recunoaște dreptul pretins, prin imposibilitatea acesteia de a refuza emiterea titlului de proprietate în cazul în care s-a făcut dovada îndreptățirii petentului la reconstituire pe vechiul amplasament și dacă terenurile nu au fost atribuite legal altor persoane. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat o coroborare între conținutul normativ concret al art. 11 alin. (2^1) și (4) și art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991, ceea ce reprezintă o veritabilă operațiune de interpretare în sensul art. 126 din Constituție, cu respectarea, întru totul, a competenței de legiferare a Parlamentului, prevăzută de art. 126 alin. (2) din Constituție, și a competenței de interpretare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevăzută la art. 126 alin. (3) din Constituție. Prin urmare, interpretarea dată de instanța supremă rezultă din chiar art. 11 alin. (2^1) și art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991, neexistând nicio contradicție între revenirea de drept în proprietate a terenurilor preluate abuziv, fără niciun titlu, și obligația legală a depunerii cererii de stabilire a dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii - termen care a fost prelungit succesiv, prin modificările legislative aduse Legii nr. 18/1991, până la data de 30 noiembrie 2005 -, ambele fiind subsumate ideii de reconstituire a dreptului de proprietate privată. ...