Decizia CCR nr. 879/2021Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.12.2021 · dosar 355/57/2018
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 sunt contrare art. 1 alin. (5) , art. 15 alin. (2) și art. 52 alin. (1) și (2) din Constituție, precum și art. 54 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece nu asigură pe o perioadă determinată corelarea actelor normative incidente în materie adoptate în dinamica legislativă, astfel încât punerea în aplicare a acestora să decurgă firesc și să evite conflictul între norme succesive, astfel cum este și speța aflată pe rolul acestei instanțe judecătorești în care sunt aplicabile aceleiași proceduri atât dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2018, cât și cele ale Legii nr. 101/2016. Normele criticate nu includ și situațiile anterioare momentului introducerii contestației la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, dar care în mod legal au început sub imperiul vechii legi în procedura prealabilă existentă la acea dată, astfel încât să asigure respectarea principiilor neretroactivității, tempus regit actum, previzibilității și securității juridice. Totodată, este afectat dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, în sensul în care aceasta nu mai este îndreptățită la recunoașterea dreptului pretins ca urmare a vătămării din partea autorității contractante, întrucât este ținută deopotrivă de vechea procedură, dar și condiționată de plata cauțiunii pe noua procedură în cadrul unei proceduri de contestare unitare și singulare. În contextul criticilor de neconstituționalitate este menționată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia principiilor pretins a fi încălcate de normele criticate. ...
Sursa oficială ↗