Decizia CCR nr. 357/2025Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.07.2025
Punctul 27
27. Art. II pct. 12-19 și art. VIII pct. 3 din lege stabilesc o discriminare între cetățenii români, pe de o parte, și cetățenii străini sau apatrizii, pe de altă parte. Aceștia din urmă păstrează facilități medicale și sociale considerabile, respectiv scutiri de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate și acces la pachete complete de servicii medicale, în timp ce cetățenii români aflați în situații similare, cum ar fi părinții cu copii de până la 2-3 ani, sunt obligați să plătească aceste contribuții. Această situație contravine însăși esenței noțiunii de cetățenie și încalcă principiul potrivit căruia cetățenii români nu pot avea mai puține drepturi decât cetățenii străini pe teritoriul propriei țări. Observația referitoare la discriminarea cetățenilor români în raport cu cetățenii străini este valabilă și pentru persoanele prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. o) din Codul fiscal, literă ce a fost abrogată la art. II pct. 19, precum și pentru toate situațiile similare din cuprinsul legii, ceea ce demonstrează caracterul sistemic și generalizat al discriminării instituite. În susținerea acestei critici este invocat Avizul Consiliului Legislativ emis cu privire la legea analizată. Având în vedere cele expuse, se apreciază că textele menționate încalcă art. 15 alin. (1) , art. 16 alin. (1) , art. 18 alin. (1) și art. 56 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗