Decizia CCR nr. 653/2024Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.11.2024 · dosar 1.197/104/2021
Punctul 14
14. Se arată că, deși Legea-cadru nr. 153/2017 enumeră printre principiile sale eliminarea inechităților salariale, chiar acest act normativ instituie, la art. 38 alin. (2) și (3) , exceptări de la regula aplicării etapizate, însă funcționarii cu statut special din MAI și militarii nu se regăsesc printre aceste categorii socioprofesionale exceptate, astfel că aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 s-a făcut inițial diferențiat, cu un calendar diferit în funcție de categoria socioprofesională. Criteriul temporal al unor legi care nu s-au aplicat (Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice) sau care s-au aplicat integral doar unor categorii profesionale, în timp ce altora doar parțial, așa cum este Legea-cadru nr. 153/2017, limitând astfel unele drepturi salariale, în sensul că anumite componente salariale, începând cu salariul de funcție și continuând cu sporuri și alte drepturi salariale, nu s-au aplicat, încalcă principiul egalității în drepturi, echității și egalității de tratament, precum și al caracterului unitar al unei legi de salarizare unice în sistemul bugetar. ...
Sursa oficială ↗