Decizia CCR nr. 869/2021Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.12.2021 · dosar 3.462/84/2017
Punctul 11
11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 867 din 14 decembrie 2021*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „pretențiile părții civile“, cuprinsă în dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005, este neconstituțională. Prin această decizie, Curtea a reținut, în esență, că, din perspectiva aplicării cauzei de reducere a pedepsei, reglementată de Legea nr. 241/2005, există o diferență conceptuală între sintagma „prejudiciu cauzat“ și sintagma „pretențiile părții civile“, acestea referindu-se la chestiuni diferite. Consecința acestui fapt se transpune în posibilitatea existenței unui cuantum al „pretențiilor părții civile“ diferit de cel al „prejudiciului cauzat“, putând fi constatate diferențe semnificative între acestea, atât în minus, cât și în plus. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, conform art. 20 alin. (5) lit. b) din Codul de procedură penală, „până la terminarea cercetării judecătorești, partea civilă poate mări sau micșora întinderea pretențiilor“. *) Decizia Curții Constituționale nr. 867 din 14 decembrie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 1 aprilie 2022. ...
Sursa oficială ↗