Decizia CCR nr. 867/2021Punctul 43
Punctul 43
43. Prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, paragrafele 13-18, Curtea a reținut că, în actuala reglementare procesual penală, regimul juridic al acțiunii civile este delimitat de capitolul II „Acțiunea civilă“ din titlul II al Părții generale a Codului de procedură penală (art. 19-28), capitolele V „Partea civilă și drepturile acesteia“ (art. 84 și 85) și VI „Partea responsabilă civilmente și drepturile acesteia“ (art. 86 și 87) din titlul III al Părții generale a Codului de procedură penală, dispoziții completate de reguli procedurale înscrise în secțiunea a 3-a „Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente“, capitolul II din titlul IV al Părții generale a Codului de procedură penală (art. 111-113), art. 308 referitor la procedura audierii anticipate, titlul II „Camera preliminară“ din Partea specială a Codului de procedură penală (art. 342-348), art. 353 referitor la citare, art. 365 „Participarea celorlalte părți la judecată și drepturile acestora“, art. 374 privind aducerea la cunoștință a învinuirii, lămuriri și cereri, art. 378 „Audierea inculpatului“, art. 380 „Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente“, art. 407 privind comunicarea hotărârii, art. 409 referitor la persoanele care pot face apel, art. 436 privind declararea recursului în casație și art. 486 privind soluționarea acțiunii civile în cazul încheierii unui acord de recunoaștere. ...
Sursa oficială ↗