Decizia CCR nr. 208/2022Punctul 17

17. Așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa (Decizia nr. 461 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 29 octombrie 2018, paragraful 15, și Decizia nr. 655 din 19 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 10 martie 2022, paragraful 18), prevederile art. 7 din Codul de procedură penală consacră principiul oficialității procesului penal, potrivit căruia actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, de către organele judiciare competente, independent de voința persoanei vătămate, a suspectului, a inculpatului și a celorlalte părți procesuale. Raportul penal de conflict, născut din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, trebuie adus în fața organelor judiciare în vederea stabilirii caracterului infracțional și a consecințelor pentru persoana vinovată. Cu toate acestea, există și cazuri în care, din considerente de politică penală, punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale sunt subordonate unor condiții în absența cărora acțiunea penală nu poate fi promovată sau exercitată. O atare cerință o constituie formularea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată prin săvârșirea infracțiunii, care este actul procesual prin care această persoană își manifestă în mod expres voința cu privire la tragerea la răspundere penală a făptuitorului, act procesual fără de care nu poate interveni aplicarea legii penale. Plângerea prealabilă se înfățișează, așadar, ca un mod special de sesizare a organelor de cercetare penală și a procurorului, constând în opțiunea oferită de legiuitor persoanei vătămate de a decide dacă înțelege sau nu să sesizeze organele de urmărire în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului. ...