Decizia CCR nr. 838/2021Punctul 13
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 09.12.2021
- Dosarul
- 14.466/3/2018
13. Din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține că în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate sintagma „s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților“ din cuprinsul art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă este neconstituțională, întrucât termenii folosiți sunt extrem de vagi și nu sunt definiți în mod explicit în legislație, interpretarea lor rămânând la latitudinea instanțelor de judecată. În acest sens, susține că magistrații au ajuns să interpreteze legea atât de restrictiv, încât, în practică, nu mai există situații în care se poate face revizuire pe baza descoperirii unui nou document, mai ales când una dintre părțile dosarului este o instituție publică, context în care consideră că, pentru ca reglementarea criticată să fie constituțională, prin sintagmele mai sus menționate ar trebui să se înțeleagă și documentele emise cu întârziere din culpa autorităților, în cazul în care întârzierea a avut ca scop ascunderea unor situații ilegale. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.