Decizia CCR nr. 813/2021Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.12.2021 · dosar 9.498/314/2017
Punctul 20
20. Prin decizia astfel pronunțată, Curtea, pe lângă faptul că a exclus din sfera constituționalității prevederilor art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală chiar ipoteza invocată de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate, a statuat, totodată, că înregistrările efectuate de Serviciul Român de Informații, conform dispozițiilor Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, fac parte din categoria înregistrărilor avute în vedere de legiuitor în teza a doua a art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, astfel că acestea nu ar putea fi încadrate în categoria înregistrărilor efectuate de alte persoane, prevăzute la art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală. Ca atare, în sfera sintagmei „înregistrări efectuate de părți sau de alte persoane“ din cuprinsul textului criticat nu pot fi incluse înregistrări efectuate de Serviciul Român de Informații, conform dispozițiilor Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, întrucât sensul acestei sintagme rezultă din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, acesta având în vedere alte persoane fizice sau juridice decât cele care au calitatea de părți ale procesului penal la data efectuării înregistrărilor. Prin urmare, contrar susținerilor autorului excepției, dispozițiile art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală nu au în vedere și înregistrările realizate, potrivit prevederilor Legii nr. 51/1991, de către Serviciul Român de Informații. Așadar, dispozițiile legale anterior menționate sunt clare, precise și previzibile, acestea respectând exigențele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗