Decizia CCR nr. 796/2021Punctul 8
Punctul 8
8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1, 2, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 30, 31, 41, 44, 47, 53, 57, 61, 115, 118, 124 și 126 din Constituție. În acest sens, au arătat că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare și magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensare parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii și magistrații. Un alt element comun care justifică în mod obiectiv și rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraților și al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce privește regimul de pensionare, îl reprezintă riscul pe care îl implică exercitarea profesiilor respective, ambele având un rol esențial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept, în considerarea riscurilor la care se expun în exercitarea atribuțiilor lor militarii și magistrații. În sprijinul acestor susțineri invocă jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a statuat că diferențele de reglementare în ceea ce privește pensia de serviciu a militarilor și pensia de serviciu a magistraților față de pensia acordată potrivit principiului contributivității nu constituie o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, fiind justificată de specificul comun al activității militarilor și magistraților, care impune celor două categorii profesionale obligații și interdicții severe, precum și riscuri sporite. ...
Sursa oficială ↗