Decizia CCR nr. 792/2021Punctul 18

18. Din perspectiva criticilor formulate în cauză, Curtea Constituțională observă că prin Decizia nr. 13 din 6 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 7 iunie 2017, această instanță a reținut că „art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 reglementează modalitatea de valorificare a rapoartelor de audit în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea unor prejudicii. O atare situație de fapt se comunică entității publice auditate, concluzie care se desprinde din conținutul art. 33 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 94/1992. Textul art. 33 alin. (3) teza finală din Legea nr. 94/1992 instituie în sarcina entității auditate obligația de a stabili întinderea prejudiciului și de a dispune luarea de măsuri pentru recuperarea acestuia. Analiza conținutului art. 33 alin. (3) teza finală nu oferă niciun indiciu cu privire la calea de urmat, lăsând în sarcina entității auditate alegerea celor mai eficiente și mai adecvate căi pentru recuperarea prejudiciului. Explicația rezidă în faptul că entitățile auditate [care, potrivit art. 2 lit. j) din Legea nr. 94/1992, pot fi autorități publice, companii/societăți naționale, regii autonome, societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deține, singur sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social] s-ar putea afla într-o multitudine de raporturi juridice, astfel că, dată fiind natura diversă a acestora, art. 33 alin. (3) teza finală nu prevede nici măcar cu titlu exemplificativ natura căii procesuale sau administrative de urmat pentru recuperarea prejudiciilor constatate“. Instanța supremă a învederat că „instituțiile publice pot fi implicate în diverse raporturi juridice, cum ar fi, de exemplu, raporturi de muncă, administrative, contractuale, derivând din achiziții publice etc. În funcție de natura raportului juridic în care este implicată instituția publică și în raport cu specificul situației în care s-a produs prejudiciul sau s-a efectuat plata nelegală din bugetul instituției publice, recuperarea prejudiciului poate fi diferită, iar alegerea modalității pentru recuperarea prejudiciului aparține conducerii entității auditate.“ Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că „textele din Legea nr. 94/1992, prin modul de redactare, prevăd expres că entitățile publice auditate au obligația de a stabili întinderea prejudiciului și de a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia. Există și dispoziții în legi speciale, în care este stabilită procedura de urmat pentru recuperarea acestor prejudicii, iar pentru situațiile în care nu există reglementare specială se recurge la normele dreptului comun, așa cum s-a procedat în litigiul principal.“ ...