Decizia CCR nr. 793/2021Punctul 8

8. De asemenea, se arată că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece cetățenii români care au dobândit cetățenia română în temeiul art. 10 și 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, care sunt obligați să depună personal cererile de transcriere, sunt tratați diferit în raport cu ceilalți cetățeni români care au dobândit cetățenia română în temeiul art. 5 și 8 din Legea nr. 21/1991. Se invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității în fața legii și a autorităților publice. Nici din analiza expunerii de motive a legii criticate, nici din analiza reglementării în ansamblu, nu reies elemente care să conducă la introducerea unor bariere administrative. Or, câtă vreme nu există o expunere de motive corespunzătoare care să releve „scopul legitim“ al ingerinței în dreptul persoanei de a dispune liber în raport cu treburile care o vizează, în speță, dreptul de a fi reprezentat în executarea obligațiilor impuse de lege prin reprezentant convențional liber ales, există o ingerință în drepturile consacrate de art. 23 alin. (1) , art. 26 alin. (1) și art. 51 alin. (1) și (2) din Constituție. De asemenea, nu există nicio justificare care să corespundă exigențelor instituite de art. 53 din Constituție. Așadar, prevederile de lege criticate reprezintă o discriminare directă, multiplă (conform doctrinei și jurisprudenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curții Europene a Drepturilor Omului și UNESCO) a cetățenilor care au dobândit cetățenia română conform art. 10 și 11 din Legea nr. 21/1991, față de cetățenii români care au dobândit cetățenia în temeiul art. 5 și 8 din aceeași lege, mai ales că cetățenii din prima categorie se află în afara teritoriului României, efortul de deplasare fiind unul foarte mare, cele mai mari probleme fiind în cazul persoanelor care necesită instituirea curatelei, acestea fiind obligate să cheltuie resurse pentru instituirea curatelei în străinătate pe cale judecătorească, iar ulterior pentru recunoașterea efectelor pe teritoriul României în cadrul procedurii judiciare de exequator. Un alt aspect al discriminării generate de prevederile de lege criticate îl constituie încălcarea obligației prevăzute de art. 7 din Constituție privind românii din străinătate. Rațiunea prevederilor art. 10 din Legea nr. 21/1991 este conformă intențiilor legiuitorului declarate în art. 1 alin. (3) din Constituție, de a adopta măsuri prin care să reducă din daunele cauzate de instituirea regimului comunist pe teritoriul României în perioada anterioară anului 1989. Legiuitorul, încă de la momentul reformării statului român într-un stat bazat pe principii democratice, ulterior Revoluției de la 1989, a adoptat norme care au stimulat redobândirea/repatrierea cetățeniei române de către foștii cetățeni ai României Mari. Ca urmare, intenția legiuitorului este aceea de a institui o procedură simplificată și de scurtă durată pentru foștii cetățeni români care au pierdut cetățenia română contrar voinței lor și care au suferit adevărate tragedii cu efect pentru toate generațiile ulterioare. În final, se susține că interzicerea în mod singular, numai în privința dobânditorilor de cetățenie română în temeiul art. 10 și 11 din Legea nr. 21/1991 este contrară art. 16 alin. (1) din Constituție, sens în care se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009. ...