Sari la conținut

Decizia CCR nr. 788/2021Punctul 7

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
23.11.2021
Dosarul
12.836/3/2020

7. Aplicând cele statuate de Curtea Constituțională la circumstanțele speței de față, Tribunalul București susține că normele legale care reglementează o competență teritorială exclusivă pentru soluționarea cauzelor de contencios administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, trebuie să fie clare, precise și previzibile, ceea ce presupune, printre altele, și obligația legiuitorului de a reglementa un cadru normativ coerent în care normele edictate să se completeze și să se dezvolte reciproc într-un mod armonios, fără a crea antinomii între actul normativ care se constituie în sediul general al materiei și cele care reglementează aspecte particulare sau speciale ale acesteia. În lipsa unui cadru legislativ clar și coerent în privința identificării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze acțiunea în contencios administrativ întemeiată pe prevederile art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, prin efectul declinărilor reciproce de competență pe care le impune textul de lege criticat se încalcă și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și art. 126 alin. (2) din Constituție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie