Decizia CCR nr. 394/2025Punctul 11

11. Aplicând toate cele deja statuate de Curtea Constituțională la circumstanțele speței de față, se susține că legiuitorul, în cazul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, normă generală cu vocație de aplicare la toate ipotezele reglementate prin legile speciale care fac trimitere la cea dintâi, și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională de a legifera, fără să stabilească o necesară corelare între ipotezele reglementate prin diversele legi speciale și cadrul general oferit de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Normele legale care reglementează o competență teritorială exclusivă pentru soluționarea cauzelor de contencios administrativ [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004] trebuie să fie clare, precise și previzibile, ceea ce presupune, printre altele, și obligația legiuitorului de a reglementa un cadru normativ coerent în care normele edictate să se completeze și să se dezvolte reciproc într-un mod armonios, fără a crea antinomii între actul normativ care se constituie în sediul general al materiei și cele care reglementează aspecte particulare sau speciale ale acesteia. Previzibilitatea unui act normativ impune ca acesta să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. În lipsa unui cadru legislativ clar și coerent în privința identificării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze acțiunea în contencios administrativ, întemeiată pe prevederile art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, este încălcat și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, în ciuda intenției nobile a legiuitorului care, în expunerea de motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, și-a exprimat intenția de a clarifica cadrul normativ în ceea ce privește soluționarea contestațiilor, atât a celor administrative, cât și a celor adresate instanțelor specializate. ...