Decizia CCR nr. 394/2025Punctul 14
Punctul 14
14. În final, autoarea excepției arată că, dacă instanța de contencios constituțional nu consideră că textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 încalcă prevederile constituționale, devin incidente prevederile art. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, iar, în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar, în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității. Prin urmare, faptul că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în calitate de normă generală, nu este suficient de clar și nu acoperă toate ipotezele faptice care pot apărea prin trimiterile pe care legile speciale le fac la norma generală nu exonerează judecătorul cauzei de obligația de a identifica norma aplicabilă circumstanțelor cauzei. Având în vedere că legea nu reglementează în mod clar și expres competența teritorială pentru circumstanța raportului de contencios administrativ special, reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, și că această competență nu poate fi identificată nici în baza uzanțelor, atunci competența teritorială a instanței sesizate de beneficiarul (persoană juridică de drept public) nemulțumit de actul emis de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene se va determina în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, care sunt cele cuprinse în teza întâi a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece acestea vizează situația în care instanța de contencios administrativ este sesizată de persoana care se consideră vătămată prin actul autorității pârâte. Cu toate acestea, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin regulatoare de competență, textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a fost aplicat situațiilor în discuție prin teza a doua a acestui articol, cu nesocotirea art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fiind nesocotite textele constituționale invocate. ...
Sursa oficială ↗