Decizia CCR nr. 739/2021Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.11.2021 · dosar 8.422/2/2018
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentatului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că, în dezacord cu opinia instanței judecătorești, exprimată asupra excepției de neconstituționalitate, nu solicită Curții Constituționale pronunțarea unei decizii interpretative, prin raportare la aplicarea legii în cauza dedusă judecății fondului cauzei, ci a unei decizii în interpretarea constituțională a normei criticate. Se susține că norma criticată ar trebui să ofere posibilitatea părților din proces de a dovedi, în condiții de strictă egalitate, îndeplinirea respectării termenelor procedurale. Or, noțiunea de „serviciu specializat de comunicare“, cuprinsă în textul de lege criticat, se referă la transmiterea corespondenței ce implică apărarea secretului de stat, iar nu la alt tip de corespondență, respectiv cea implicată în cadrul proceselor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, cum este cauza prezentă, în care litigiul se poartă între angajat și angajator. În această situație, nu poate fi acceptată îndeplinirea în termen a depunerii actului procedural la serviciul specializat de comunicare al uneia dintre părțile procesului, iar o interpretare contrară echivalează cu încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi. Se mai arată că invocarea încălcării principiului constituțional al egalității în drepturi a fost invocată și prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea de arme în cadrul procesului judiciar. Invocă și Decizia Curții Constituționale nr. 16 din 18 ianuarie 2018, paragraful 29. ...
Sursa oficială ↗