Decizia CCR nr. 743/2021Punctul 10

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, ale art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă și ale art. 5 alin. (1) cuprins în titlul XIII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. În legătură cu obiectul excepției, Curtea reține că, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare, dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019. Având în vedere că în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă procesul a fost început anterior acestei date, Curtea reține că în cauză se aplică dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. De asemenea, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, care privește, în esență, lipsa căii de atac a recursului în privința hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță, Curtea reține că obiect al excepției îl reprezintă dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 și ale art. 5 alin. (1) teza întâi cuprins în titlul XIII - Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare din Legea nr. 247/2005. În ce privește conținutul normativ al acestei ultime dispoziții legale, Curtea reține că aceasta trebuie coroborată cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care stabilesc că, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „supusă recursului“, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, ținând cont, în același timp, și de noua concepție legislativă instituită prin actualul Cod de procedură civilă cu privire la căile de atac, în sensul că recursul reprezintă o cale extraordinară de atac. Textele de lege criticate au următorul cuprins: – Art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013: „De asemenea, în aceste procese (cele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi - s.n.) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“; ... – Art. 5 alin. (1) cuprins în titlul XIII din Legea nr. 247/2005: „(1) Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului (...)“ [în prezent, apel, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 s.n.]. ... ...