Decizia CCR nr. 719/2021Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.11.2021 · dosar 2.496/3/2020
Punctul 18
18. Aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența sa la cauza de față, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate întrunesc exigențele de claritate și previzibilitate a legii, având în vedere că normele juridice nu există în mod izolat, ci ele pot și trebuie interpretate și raportate la întreg ansamblul normativ din care acestea fac parte, respectiv la Legea nr. 544/2001, care în art. 1 stabilește că accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României. Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 544/2001 stabilesc suficient de clar, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării, termenele în care trebuie soluționate cererile cu privire la orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației. Ca atare, dispozițiile de lege criticate, reprezentând o garanție legală a realizării dreptului constituțional la informație, respectă exigențele de claritate și previzibilitate, așa încât critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală este neîntemeiată. ...
Sursa oficială ↗