Decizia CCR nr. 716/2021Punctul 29
Punctul 29
29. Referitor la susținerea autorului excepției, potrivit căreia dispozițiile criticate din Legea nr. 223/2015 „permit judecarea cauzei de către instanțe diferite, fapt ce poate conduce la prelungirea termenului de soluționare, fiind logic ca și cererile privind drepturile de pensie să fie analizate de aceeași instanță ce se pronunță asupra drepturilor salariale ale militarilor, respectiv instanța de contencios administrativ“, Curtea reține că autorul excepției este nemulțumit, în realitate, de regulile de competență privind soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de pensionare formulate în temeiul Legii nr. 223/2015. Or, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant în jurisprudența sa că „este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești“ și că „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură“, „principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege“ (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Astfel, reglementarea potrivit căreia litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale (art. 101 din Legea nr. 223/2015), precum și cea potrivit căreia hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel (art. 103 din Legea nr. 223/2015) nu contravin prevederilor sau principiilor constituționale, instituind reguli de competență a soluționării cauzei în primă instanță și în calea de atac a apelului. Pentru aceleași considerente, nu este întemeiată nici solicitarea autorului excepției de neconstituționalitate de a se califica calea de atac a apelului ca recurs, deoarece, în opinia sa, competent să judece astfel de cauze este tribunalul - secția de contencios administrativ. ...
Sursa oficială ↗