Decizia CCR nr. 718/2021Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.11.2021 · dosar 18.096/303/2019
Punctul 7
7. Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, deoarece, așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa prin care a analizat neconstituționalitatea textului de lege criticat, accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind astfel justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Astfel, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii. ...
Sursa oficială ↗