Decizia CCR nr. 706/2021Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.10.2021 · dosar 3.336/223/2018
Punctul 10
10. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia din Dosarul Curții nr. 2.926D/2019 susține, în esență, că sintagmele „în apel“/„din apel“/„de apel“, prevăzute la lit. a) , c) , d) , e) , f) , g) , h) ale art. 426 din Codul de procedură penală, sunt neconstituționale, întrucât sunt în contradicție cu partea introductivă a articolului menționat, care prevede că se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, text care nu exclude exercitarea acestei căi de atac împotriva altor hotărâri penale definitive decât cele pronunțate în apel, cum sunt hotărârile pronunțate în procedura de cameră preliminară, care sunt definitive. De asemenea, susține că prin sintagma „când instanța nu a fost compusă potrivit legii“, prevăzută la lit. d) a art. 426 din Codul de procedură penală, trebuie să se înțeleagă și nerespectarea dispozițiilor legale privind configurația sălii de judecată și locul ocupat în sală de procuror, respectiv cele prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Din această perspectivă, apreciază că normele menționate sunt neclare. ...
Sursa oficială ↗