Decizia CCR nr. 699/2021Punctul 12

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin deciziile nr. 734 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 17 decembrie 2015; nr. 333 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016, și nr. 663 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 11 februarie 2020, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate, reținând că măsura instituită de către organele judiciare, conform art. 211-215 din Codul de procedură penală, are ca scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni. Acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligații și interdicții, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar. Pentru atingerea acestei finalități, legiuitorul a instituit, prin art. 215 din Codul de procedură penală, o serie de obligații „de a face“ - un set de obligații pozitive, ce trebuie să fie dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, precum și o serie de obligații „de a nu face“ - interdicții, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. În acest fel măsura controlului judiciar poate fi individualizată în funcție de informațiile existente despre faptă și despre persoana făptuitorului, informații care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii. ...