Decizia CCR nr. 744/2016Paragraful 19

16. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.701D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestei soluţii, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 712 din 4 decembrie 2014, paragraful 20, în care s-a constatat că măsurile preventive constituie ingerinţe în dreptul fundamental al libertăţii individuale, prevăzut de art. 23 din Constituţie, şi că măsura controlului judiciar reprezintă, de asemenea, o măsură intruzivă ce poate afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică, însă Curtea a reţinut că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. Totodată, reţine că măsura controlului judiciar instituită de către organele judiciare, conform art. 211-215 din Codul de procedură penală, are ca scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni. Acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligaţii şi interdicţii, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar. Pentru atingerea acestei finalităţi, legiuitorul a instituit, prin art. 215 din Codul de procedură penală, o serie de obligaţii "de a face" - un set de obligaţii pozitive, ce trebuie să fie dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, precum şi o serie de obligaţii "de a nu face" - interdicţii, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. În acest fel, măsura controlului judiciar poate fi individualizată, în funcţie de informaţiile existente despre faptă şi despre persoana făptuitorului, informaţii care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii (Decizia Curţii Constituţionale nr. 333 din 24 mai 2016, paragraful 14). Apreciază că, deşi nu beneficiază de o definiţie legală, sintagma "buna desfăşurare a procesului penal" are un sens clar, neechivoc. Situaţia pe care o descrie presupune asigurarea condiţiilor necesare pentru realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor procesuale ale participanţilor la proces conform principiului legalităţii şi în vederea aflării adevărului în cauza penală. Consideră că dispoziţia criticată este în acord cu jurisprudenţa constantă a instanţei de la Strasbourg care a statuat că una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive, iar, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, numeroase legi folosindu-se de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie.