Decizia CCR nr. 676/2021Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.10.2021 · dosar 3.014/99/2017
Punctul 7
7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autoarei excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 1.339D/2018, care solicită admiterea acesteia. Arată că a criticat dispozițiile de lege supuse controlului din perspectiva nerespectării principiului egalității și a celui al neretroactivității. Astfel, susține că se creează o discriminare între acei magistrați care au săvârșit infracțiuni anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014, dar care, în funcție de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv înainte sau după acest moment, vor beneficia sau nu de pensia de serviciu. Arată că se încalcă și principiul neretroactivității legii, citând, în acest sens, cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, potrivit cărora, dacă legea creează o situație juridică nouă, ea nu are voie să prevadă că aceasta s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare. Cu alte cuvinte, săvârșirea unor fapte penale nu poate produce decât acele efecte juridice prevăzute de legea în vigoare la data comiterii lor. În consecință, dacă prevederile de lege criticate ar fi aplicabile unor fapte săvârșite anterior anului 2014, când a intrat în vigoare Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004, ar avea efect retroactiv. Solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, precizând că doar astfel autoarea acesteia va putea beneficia de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă care îi permit să formuleze revizuirea hotărârii judecătorești definitive pronunțate, în cazul său, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. ...
Sursa oficială ↗