Decizia CCR nr. 641/2021Punctul 15

15. Totodată, față de critica autorului privind lipsa de efectivitate a verificării realizate de procurorul ierarhic superior cât privește rechizitoriul, Curtea reține că, potrivit art. 264 alin. 1 din Codul de procedură penală anterior, rechizitoriul constituia actul de sesizare a instanței de judecată. Anterior modificărilor aduse Codului de procedură penală din 1968 prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, rechizitoriul trebuia întocmit de procurorul care a supravegheat urmărirea penală și dispoziția sa de trimitere în judecată producea efecte juridice, ca regulă generală, fără ca actul său să mai fie supus avizării procurorului ierarhic superior. De la această regulă existau două excepții în care rechizitoriul era supus confirmării organului ierarhic superior. Astfel, dispozițiile art. 209 alin. 5 din Codul de procedură penală prevedeau că, atunci când urmărirea penală era efectuată, în mod obligatoriu, de procuror, rechizitoriul trebuia supus confirmării prim-procurorului parchetului, iar când urmărirea penală era realizată de acesta din urmă, atribuția confirmării revenea procurorului ierarhic superior. A doua situație era prevăzută în art. 264 alin. 2 din Codul de procedură penală. Potrivit acestui text de lege, când rechizitoriul era întocmit de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunzător instanței competente să judece cauza în fond, acesta era supus confirmării procurorului de la parchetul corespunzător acestei instanțe. În ambele ipoteze, confirmarea rechizitoriului - act de sesizare a instanței - reprezenta o ratificare a acestuia, iar neconfirmarea lui în cazurile menționate atrăgea sancțiunea nulității absolute, dacă neregularitatea actului de sesizare nu putea fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen. Or, ca efect al modificărilor aduse prin actele normative menționate, dispozițiile art. 209 alin. 5 și ale art. 264 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 au fost abrogate, astfel că singurele dispoziții care se refereau la emiterea rechizitoriului, ca act procedural de sesizare a instanței, au rămas cele ale art. 264 din Codul de procedură penală din 1968. ...