Decizia CCR nr. 670/2021Punctul 19
Punctul 19
19. Legea nr. 263/2010 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, abrogând dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, în vigoare din 1 aprilie 2001. Modalitatea de calcul al pensiilor reglementată prin Legea nr. 263/2010 este mai dezavantajoasă pentru pensionari decât modalitatea de calcul prevăzută în Legea nr. 19/2000. Astfel, așa cum se menționează în expunerea de motive a Legii nr. 3/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 14 februarie 2013, sub regimul Legii nr. 19/2000, punctajul mediu anual se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare. Stagiul complet de cotizare, în perioada în care Legea nr. 19/2000 a fost în vigoare, era cuprins între 25 și 28 de ani pentru femei și între 30 și 32 de ani pentru bărbați. În schimb, potrivit Legii nr. 263/2010, punctajul mediu anual se determină în mod similar, cu precizarea că stagiul complet de cotizare, conform Legii nr. 263/2010, este cuprins între 28 și 35 de ani pentru femei și între 32 și 35 de ani pentru bărbați. Prin urmare, raportând numărul de puncte realizate de asigurat la un stagiu complet de cotizare mai mare rezultă un punctaj mediu anual mai mic și, astfel, un cuantum al pensiei mai mic. ...
Sursa oficială ↗