Decizia CCR nr. 589/2021Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.09.2021 · dosar 2.764E/2021
Punctul 19
19. Cu privire la fondul prezentei cereri se arată că manifestarea de voință a unui parlamentar de a iniția o moțiune de cenzură trebuie să fie neviciată și exprimată în forma prevăzută de lege. Exprimarea manifestării de voință individuale în forma prevăzută de lege atestă că moțiunea de cenzură este însușită de persoana semnatară, iar aceasta își poate asuma răspunderea pentru conținutul documentului prin intermediul unei semnături valide, respectiv poate să decline răspunderea pentru conținutul documentului în cazul unei semnături nevalide. Semnătura atestă că documentul semnat - în conținutul lui - nu mai poate fi modificat ulterior semnării sale. Se arată că semnarea unei moțiuni de cenzură se realizează fie olograf, fie electronic, prin semnătură electronică, dar exclusiv la momentul depunerii acesteia. Orice altă modalitate de exprimare a manifestării de voință a unui parlamentar - fax, scanare, fotocopiere -, nefiind realizată în forma prevăzută de regulamentele parlamentare, nu poate fi considerată ca fiind făcută în forma cerută de lege. Întrucât etapa inițierii moțiunii de cenzură este una cu executare dintr-o dată, la momentul depunerii nu este posibilă complinirea condiției de validitate a unui asemenea act juridic prin completarea numărului de semnături sau înlocuirea semnăturilor după data/momentul depunerii moțiunii de cenzură. ...
Sursa oficială ↗