Decizia CCR nr. 589/2021Punctul 112

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.09.2021 · dosar 2.764E/2021
Punctul 112
112. Curtea constată că, în discuție, sunt două obligații una de natură regulamentară (prezentarea moțiunii de cenzură Biroului permanent) și alta de natură constituțională (comunicarea moțiunii de cenzură Guvernului). Astfel cum s-a arătat, odată cu depunerea sa, moțiunea de cenzură angajează Parlamentul, iar obligația regulamentară antereferită este o operațiune tehnico-procedurală, de încunoștințare a Birourilor permanente reunite cu privire la depunerea unei moțiuni de cenzură la nivelul Parlamentului. În schimb, obligația constituțională este una de substanță pentru că permite încunoștințarea Guvernului, respectiv a autorității publice care se află sub control parlamentar, despre declanșarea acestui control. Fundamentarea acestei obligații constituționale ține de faptul că Guvernul trebuie să ia act de contestarea încrederii acordate și de punerea în discuție a retragerii acesteia de către Parlament. În aceste condiții, se creează o opoziție în relația constituțională dintre cele două autorități; se ajunge la un conflict de poziții care trebuie rezolvat. În lipsa încunoștințării, procedura reglementată de art. 113 din Constituție nu poate continua, rămânând blocată la etapa depunerii. Or, niciun subiect de drept nu are îndreptățirea de a fragmenta sau bloca după propria apreciere această procedură. Prin urmare, ori de câte ori între etapele de natură constituțională pe care le parcurge moțiunea de cenzură se interpun obligații regulamentare - care, în cazul dat, au un pronunțat caracter de organizare a desfășurării procedurii -, Parlamentul nu poate condiționa parcurgerea etapelor de ordin constituțional de îndeplinirea unei obligații regulamentare, care, prin ipoteză, nu a putut fi îndeplinită din cauza unor disfuncții proprii. Etapele regulamentare doar complinesc liniile directoare ale procedurii reglementate de art. 113 din Constituție și asigură, în acest fel, buna organizare a procedurii parlamentare. ...
Sursa oficială ↗