Decizia CCR nr. 589/2021Punctul 113

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.09.2021 · dosar 2.764E/2021
Punctul 113
113. Totodată, trebuie menționat și faptul că în relația majoritate-minoritate, un conflict de natură exclusiv politică din interiorul Parlamentului nu poate afecta obligațiile juridice rezultate din regulamentele parlamentare. Respectarea legii, așadar și a regulamentelor parlamentare, este obligatorie [cu privire la faptul că art. 1 alin. (5) din Constituție vizează și regulamentele parlamentare, a se vedea Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018, paragraful 43] și constituie o condiție a statului de drept. Astfel, organele de lucru ale Parlamentului, chiar dacă sunt alcătuite după algoritmul politic, trebuie să evite, prin mijloace parlamentare, crearea unor situații care duc la imposibilitatea aplicării regulamentelor parlamentare și la amânarea, din diverse cauze - mai mult sau mai puțin obiective -, a unor obligații constituționale specifice. Or, în cauza de față, deși legal convocate, Birourile permanente reunite nu s-au putut întruni în mod legal, din cauza lipsei cvorumului de participare, nici la data depunerii moțiunii de cenzură, nici la datele succesive ulterioare pentru care au fost convocate. Iar președintele Camerei Deputaților, care are obligația de a comunica moțiunea de cenzură Guvernului la data depunerii sale, nu a comunicat-o la data respectivă, ci a considerat că mai întâi ea trebuie prezentată Birourilor permanente reunite și ulterior comunicată Guvernului, interpretând textul art. 94 alin. (2) din Regulament ca instituind obligații succesive, și nu obligații distincte cu naturi juridice diferite. ...
Sursa oficială ↗