Decizia CCR nr. 572/2021Punctul 12

12. Apreciază că dispozițiile art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt norme generale în ceea ce privește întinderea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, acestea aplicându-se în baza art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă și în cazul hotărârilor penale definitive. Așadar, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care există interpretarea potrivit căreia considerentele hotărârii penale definitive au autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei, a întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii și vinovăției persoanei față de care nu s-a exercitat acțiunea penală finalizată prin dispunerea unei soluții prin dispozitivul aceleiași hotărâri. Având în vedere că soluționarea acțiunii penale înseamnă tocmai stabilirea existenței faptei și săvârșirii ei de către inculpat cu vinovăția prevăzută de lege, obligativitatea situației de fapt stabilită de o instanță penală cu privire la o persoană față de care nu pronunță și o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, întrucât nu este parte în procesul penal, aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție și dreptului la un proces echitabil în componenta sa referitoare la dreptul la o instanță independentă și imparțială care să verifice temeinicia acuzației penale. ...