Decizia CCR nr. 555/2021Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.09.2021 · dosar 42.440/3/2017
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că activitatea unui partid politic este o misiune publică, interesul privind această activitate, precum și respectarea legii de către partidele politice devenite în urma rezultatului alegerilor libere autorități publice, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 14/2003, fiind un interes național, deoarece promovează valorile și interesele naționale, pluralismul politic și contribuie la formarea opiniei publice. Susține că prin modul de emitere a Legii nr. 14/2003 se formează în mod artificial bariere privind exercitarea dreptului la libera asociere politică, acesta fiind manipulat în scopul și în sensul ca partidele politice să nu poată funcționa conform prevederilor legale, în baza liberului arbitru, ca urmare a voinței unor cetățeni liberi de a se asocia liber în partide politice în conformitate cu normele juridice de drept, dar și cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale. În esență, susține că principalele cauze ale încălcării grave a valorilor democrației constau în: modul în care sunt emise legile, ce încalcă sau limitează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, garantate ca fiind drepturi universale; modalitatea în care legiuitorul a înțeles să aplice filtre artificiale de limitare a accesului la justiție, prin impunerea unor părți neinteresate, și anume Ministerul Public, de a participa și a emite concluzii sau de a putea face alte acțiuni, dublată de omiterea cu intenție a oricăror altor părți interesate la apărarea unui drept, potrivit Legii nr. 14/2003; nerespectarea dreptului la proprietatea privată prin emiterea unor prevederi legale interpretabile și care pot aduce atingere, prin aplicarea lor cu rea-credință, altor drepturi prevăzute de tratatele internaționale și de Constituție; aplicarea cu rea-credință sau din motive politice a prevederilor art. 54 din Legea partidelor politice. ...
Sursa oficială ↗