Decizia CCR nr. 519/2021Punctul 8
Punctul 8
8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale deoarece „mai adaugă petentului o vătămare la vătămarea inițială“. Apreciază că, deși instanța de la Strasbourg a menționat că nu pot fi impuse cheltuieli judiciare în sarcina unei persoane vătămate, organele de urmărire penală fac acest lucru în contextul în care sunt „incompetente în a rezolva o cauză a unei persoane vătămate“. Precizează că i s-au impus cheltuieli judiciare de către stat, deși avea calitatea de persoană vătămată, iar ca urmare a acestui fapt „justițiabilului îi este frică și este descurajat“. Arată că instanța de contencios constituțional a reținut că procedura asupra cercetării și judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, iar această procedură nu are caracter jurisdicțional penal în sens material, deci nu poate fi adăugată o cheltuială impusă petentului, persoanei vătămate, ci are caracter administrativ judiciar, fiind clar pentru oricine, chiar dacă nu are studii juridice, că dânsul vrea doar să se apere. ...
Sursa oficială ↗