Decizia CCR nr. 536/2021Punctul 37

37. Cu referire expresă la pretinsa încălcare a art. 44 din Constituție, invocată și în cauza de față, Curtea a reținut că indemnizațiile „restante“ ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un „bun“ în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceste tipuri de indemnizații au caracter reparatoriu, fără consacrare constituțională, astfel încât legiuitorul le poate acorda sau nu, dar în momentul în care a decis acordarea unor astfel de indemnizații pe o anumită perioadă are, de asemenea, dreptul de a stabili frecvența și modalitatea concretă în care va face aceasta. Nefiind drepturi constituționale, legiuitorul poate opta și pentru retragerea lor în viitor (a se vedea în acest sens art. II art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011). Așadar, nu se poate reține incidența deciziei sus-menționate cu privire la noțiunea de „bun“, nefiind vorba despre indemnizații „restante“. Totodată, Curtea a stabilit că se poate vorbi despre protecția oferită de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale numai atunci când sumele devin exigibile, până la acel moment indemnizațiile constituind o „speranță“ a titularilor acestor drepturi. ...