Decizia CCR nr. 768/2020Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.10.2020 · dosar 9.593/3/2018
Punctul 22
22. Deși, prin decizia menționată, Curtea nu a răspuns în mod concret unei critici similare cu cea ridicată în prezenta cauză, o parte dintre considerentele Deciziei nr. 22 din 21 ianuarie 2020 sunt relevante și în soluționarea prezentei excepții. Astfel, în paragrafele 24 și 25 ale deciziei precitate, Curtea a decis că „referitor la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție, prin Decizia nr. 228 din 16 aprilie 2019, precitată, paragraful 33, Curtea a reținut că, așa cum a statuat în jurisprudența sa, indemnizațiile «restante» ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a mai reținut că aceste tipuri de indemnizații au caracter reparatoriu, fără consacrare constituțională, astfel încât legiuitorul le poate acorda sau nu, dar în momentul în care a decis acordarea unor astfel de indemnizații pe o anumită perioadă are, de asemenea, dreptul de a alege frecvența și modalitatea concretă de acordare a acestora. Nefiind drepturi constituționale, legiuitorul poate opta și pentru retragerea viitoare a lor (a se vedea în acest sens art. II art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011). Așadar, nu se poate reține incidența deciziei sus-menționate cu privire la noțiunea de «bun», nefiind vorba despre indemnizații «restante». Totodată, prin Decizia nr. 610 din 2 octombrie 2018, paragraful 48, Curtea a stabilit că despre protecția oferită de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se poate vorbi numai atunci când sumele devin exigibile, până la acel moment indemnizațiile constituind o «speranță» a titularilor acestor drepturi, așa cum sa reținut prin deciziile nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, și nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014“. ...
Sursa oficială ↗