Decizia CCR nr. 496/2021Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.07.2021 · dosar 5.097/2/2018
Punctul 10
10. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluția și la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 148 din 8 mai 2001 și nr. 685 din 28 iunie 2012 referitoare la principiul egalității în drepturi și se arată că ipotezele juridice prevăzute la art. 24 și, respectiv, la art. 25 din Codul de procedură penală sunt diferite, diferențe ce constituie o justificare obiectivă și rezonabilă din perspectiva reglementării unor proceduri diferite de soluționare a acțiunii civile promovate în cadrul procesului penal. Se arată, totodată, că, într-adevăr, lăsarea nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, în ipoteza decesului inculpatului, conform art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din același act normativ, determină soluționarea acestei acțiuni de către instanța civilă, ceea ce implică prelungirea termenului în care partea civilă poate să obțină plata prejudiciilor civile solicitate. Se susține, însă, că această prelungire nu constituie de plano o încălcare a duratei rezonabile de soluționare a cauzei și, prin urmare, o încălcare a dreptului la un proces echitabil. ...
Sursa oficială ↗